Percentilele sunt măsurători care arată unde se situează un copil în comparație cu alți copii din punct de vedere fizic.
Pe diagramele de creștere, percentilele sunt prezentate sub forma unor linii curbe.Atunci când medicii trasează greutatea și înălțimea unui copil pe grafic, ei văd pe ce linie de percentile se află aceste măsurători:
- Cu cât numărul percentilei este mai mare, cu atât un copil este mai mare în comparație cu alți copii de aceeași vârstă și sex, fie că este vorba de înălțime sau greutate.
- Cu cât numărul percentila este mai mic, cu atât mai mic este copilul
De exemplu, dacă greutatea unui băiețel de 4 ani este în percentila 10, înseamnă că 10% dintre băieții de acea vârstă cântăresc mai puțin decât el și 90% dintre băieții de acea vârstă cântăresc mai mult. Un bebeluș aflat la percentila 50 pentru înălțime se află chiar la mijlocul intervalului normal de: 50% dintre bebelușii de vârsta lor sunt mai scunzi, iar 50% sunt mai înalți.
Graficele de creștere sunt dezvoltate de OMS (Organizatia Mondială a Sănătății) și de CDC (Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor).
Ne poți lăsa un comentariu