Project Description
Ghicitorile sunt un mod bun prin care poți antrena (și ține ocupată) mintea copilului tău. Cele mai multe dintre ghicitorile pentru copii sunt distractive, scurte și ușor de citit și de înțeles. Acestea stimulează imaginația și creativitatea și pot aduce o multime de beneficii pe termen scurt și lung (în funcție de vârsta copilului și dificultatea ghicitorii).
Iată in continuare câteva ghicitori pentru copii despre obiecte pe care le întâlnește zi de zi.
♣ N-are gură, dar vorbește
Și deloc nu obosește.
Și în fiecare zi îți spune
Tot ce se petrece-n lume. (Radioul)
♣ Patru picioare are
Să le miște nu-i în stare. (Masa)
♣ Mă așteaptă frumușel
În penar de școlărel,
Să-l ascut eu frumușel
Ca să pot scrie cu el. (Creionul)
♣ Bate, dar nu-i inimioară
Îmi arată cum mai trece
Timpul din zori până-n seară
Pe cadran are si-un…zece. (Ceasul)
♣ Nu-i creion și nici stilou,
Cu ea poți picta un tablou,
Floricele, copăcei
Și tot ce vrei. Ghici, ce-i? (Pensula)
♣ Cine are gât, dar nu are cap? (Sticla)
♣ Cine are găuri, dar totuși ține apa? (Buretele)
♣ În zadar te uiți la mine
Că te vezi numai pe tine. (Oglinda)
♣ Are foi, dar nu e pom
Imbracată-i, dar nu-i om
Îți spune multe povești
Și nu poți să-i mulțumești. (Cartea)
♣ Chip de om, dar minte n-are
Nici nu cere de mâncare,
Știe jocuri mii și mii,
E iubită de copii. (Păpușa)
Ne poți lăsa un comentariu