Idei Jocuri, Activități, Jucării pentru copiii de 6-8 ani2022-06-26T20:12:09+03:00

#Cum se joacă copiii de 6-8 ani

La aceasta vârstă copiii își dezvoltă propriile interese în timp ce învață atât de la profesori și părinți cât și de la colegii și prietenii lor.

  • Prietenii devin din ce în ce mai importanți, iar copilul va începe să ceară o anumită jucărie (dacă nu a făcut-o deja) pentru că “toată lumea o are”.
  • Aceasta este vârsta la care copiii devin adesea mari fani ai jocurilor pe calculator, dar se bucură, de asemenea, să își primească prietenii la ei pentru a se juca împreună.

#Abilități și aptitudini de joc

Copiii de vârstă școlară primară mică sunt împliniți în moduri în care nu au fost niciodată înainte.

  • Ei au înțeles lumea din jurul lor și acum se îndreaptă spre stăpânirea unor abilități care altădată îi provocau, cum ar fi prinderea unei mingi de fotbal sau împletirea părului unei prietene.
  • Acesta este, de asemenea, momentul în care talentele și interesele se consolidează – un copil de 4 ani care se bucura de ora de poveste poate ajunge să iubească lectura; un copil de 5 ani care asculta muzică cu plăcere poate dori să învețe să cânte la pian.
  • Abilitățile fizice, cum ar fi motricitatea mare și fină, se perfecționează. Copiii învață să meargă pe bicicletele cu două roți și să alunece pe skateboard-uri. Artele și meșteșugurile devin mai complicate, iar un copil ar putea petrece ore întregi împletind brățări ale prieteniei sau desenând benzi desenate.

#Jucării recomandate pentru copiii de 6-8 ani

Printre jucăriile adecvate vârstei se numără:

  • Jucării “Active” (pentru activități fizice): bicicleta cu două roți, skateboard și trotinetă, coardă de sărit, seturi complexe de gimnastică cu inele, bare, leagăne, frânghii și tobogane, echipamente sportive și mingi, echipamente de schi, snowboard, sanie și hochei (cu supravegherea unui adult), role și patine de gheață, ping-pong, badminton și foosball (începând cu vârsta de 8 ani)
  • Construcții și transport: seturi de construcții complexe din lemn, plastic sau metal, seturi cu piese motorizate și sisteme complexe de angrenaje, mașini și camioane mici și obiecte de colecție, mașini și camioane realiste la scară mare cu piese funcționale, seturi de trenuri (seturi electrice la 8 ani), mașini simple cu telecomandă
  • Jocuri de rol: păpuși și figurine cu multe accesorii, casă și echipamente diverse, figurine și păpuși de colecție, păpuși de hârtie și figurine de acțiune, animale de plus, marionete costume și machiaj (teatru), truse de magie și de deghizare, recuzită pentru jocul dramatic (magazin, școală, bibliotecă, birou, spațiu), echipamente de gătit și de cusut care funcționează
  • Jocuri pentru dezvoltarea gândirii logice şi a cunoaşterii în general: jocuri simple de strategie, jocuri de cuvinte, de potrivire și de ortografie, puzzle-uri, modele mecanice cu scripeți, pârghii și penduluri, modele (corpul uman, lumea fizică, spațiul și luna), truse de știință și experimente, microscop, telescop și binoclu, seturi de chimie, arheologie, balanță și cântar, aplicații și jocuri educative pe caculator sau portabile pentru predarea matematicii, desen/grafică, scrierea de povești și scrierea de muzică, jocuri video (verificați nivelul de vârstă)
  • Artă, meșteșuguri și muzică: creioane colorate, acuarele, markere, creioane, șabloane, pasteluri și cretă, blocuri de schițe, hârtie de artă și cărți de colorat, pastă modelatoare, foarfece, accesorii pentru tricotat, șnururi, plăci de mozaic, articole de marochinărie, truse de cusut, țesut și confecționare de bijuterii, unelte mai complexe pentru prelucrarea lemnului (cu supravegherea unui adult), accesorii fotografie, aeromodele de avioane și mașini, lecții de muzică, dans și gimnastică (7 sau 8 ani) și instrumente musicale, aparate portabile pentru ascultarea muzicii

#Cele mai recente recomandări de jocuri și jucării

  1. Copilul meu este o persoană importantă: elemente practice de psihologie a copilului pentru părinţi: de la naştere la şcoală / Carmen Anghelescu, coord. din partea UNICEF: Luminiţa Costache
  2. AGE DETERMINATION GUIDELINES: Relating Children’s Ages To Toy Characteristics and Play Behavior / James A. Therrell, U.S. Consumer Product Safety Commission (CPSC)
  3. https://www.seattlechildrens.org/ – Toys and Play: Birth to 12 Months, 1- and 2-Year-Olds, 3- to 5-Year-Olds, 6- to 8-Year-Olds, 9- to 12-Year-Olds
În acest articol folosim unelte de marketing afiliat. Asta înseamnă că dacă dai click pe link-urile din articol care duc către site-uri din exterior și plasezi o comandă acolo, noi vom obține un comision ca urmare a acestei tranzacții. Pe tine nu te costă nimic, iar pe noi ne ajuți să ne ducem mai departe acest proiect.
Vezi produse pe emag.ro
Vezi produse pe elefant.ro
Vezi produse pe nichiduta.ro
Vezi produse pe bestkids.ro
Vezi produse pe bekid.ro
Vezi produse pe babyneeds.ro

Vezi alte recomandări de jocuri și jucării

bebelus cu jucarie
0-12 luni
fetita cu jucarie
1-2 ani
baieti care se joaca
3-5 ani
lucru manual
6-8 ani
baieti stau la masa
9-12 ani
Go to Top